 |
|
Stefan cel Mare a fost principele Moldovei in perioada anilor 1457-1504, si a devenit renumit in
Europa prin rezistenta sa ... |
|
 |
|
|
|
| Ministerul Afacerilor Externe |
Ministerul Afacerilor externe este organul da baza care promoveaza politica statului in domeniul relatiilor externe si activeaza in conformitate cu Constitutia si ... |
|
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CULTURA / Culinarie Nationala
Moldova este o tara imbelsugata cu sol fertil si insorita, cu oameni harnici si grijulii. Natura Moldovei
este foarte darnica in struguri, fructe, legume, produse din carne si lapte, cereale, care si-au gasit loc
in bucataria nationala. Solurile bogate in cernoziom, dar si tehnologiile agricole traditionale, favorizeaza
cultivarea unei mari diversitati de produse primare pure.
Bucataria moldoveneasca a influentat mult bucatariile traditionale ale altor popoare de pe teritoriul ei,
si in acelasi timp s-a completat cu elemente din cea ucraineana, bulgara, gagauza, rusa, iar in secolele
trecute din bucatariile greceasca si turceasca.
Traditionale pentru bucataria autohtona sunt bucatele pregatite din cele mai variate legume: rosii, ardei,
vinete, varza alba, fasole, ceapa, usturoi, praz etc. Legumele sunt folosite la pregatirea salatelor si
sosurilor, ele sunt coapte, inabusite, murate, sarate sau marinate, obtinindu-se astfel adevarate opere de
arta culinara. Un colorit specific reda bucatariei traditionale o diversitate mare de bucate din porumb si
faina de porumb: crupe, copturi, supe, fulgi, bauturi nealcoolice, etc. Mai cunoscuta este mamaliga – un
terci din faina de porumb cu gust fin si delicios. Mamaliga este servita cu jumari, fripturi, brinza, smintina etc.
In bucataria moldoveneasca un rol aparte le revine produselor din carne, in special la pregatirea bucatelor
calde, dar si aperitivelor. Este populara zama de pui, bors, tocana, friptura si costita din carne de porc,
mici din carne de vita, mangea din carne de berbec. Multe bucate din carne si peste sunt preparate la gratar
deasupra carbunelui de lemn incins. Produsele astfel pregatite sunt de obicei anterior marinate.
Nici o sarbatoare traditionala nu se petrece fara sarmale, racituri, taitei cu carne de pasare etc. Masa de
sarbatoare in Moldova este cu gust impodobita cu bucate delicioase din faina de griu: prajitei, copturi,
invartite, placinte, sarailii cu fructe, legume, nuci etc.
In diferite zone ale Moldovei predomina bucataria locala: in zonele de est ucrainenii prefera renumitele
borsuri, la sud bulgarii va pot servi cu un sos traditional – mangea din pui, iar gagauzii – cu sorpa, o
supa din carne de berbec, pregatita cu multe mirodenii, in comunitatile de rusi sunt populare pelmeni –
un soi de coltunasi cu carne, etc.
In bucataria moldoveneasca sunt servite o gama variata de bauturi traditionale: compoturi, sucuri din
fructe, dar si bauturi tari: vinuri, divinuri, brendi, tuica, etc.
Viticultura in Moldova are traditii multiseculare. Celebrele vinuri moldovenesti sunt cunoscute si
apreciate departe peste hotarele tarii. Ele pot fi seci, pentru desert sau tari, pot avea un buchet
variat de arome si nuante cromatice. La pregatirea vinurilor sunt folosite soiuri europene: Sovignon,
Cabernet, Muscat etc., dar si cele moldovenesti: Feteasca, Rara neagra, Moldova etc.
Bauturile tari: rachiurile, brendy si divinurile sunt pregatite dupa tehnologiile traditionale.
In vinariile Moldovei pot fi organizate vizite pentru degustarea vinurilor.
|
|